Două monede pentru cei tineri şi înzestraţi

"Două monede pentru cei tineri şi înzestraţi" este povestea Lenei, care luptă în numele pasiunilor ei, pentru a-şi satisface dorinţa de perfecţiune, căutând împletirea frumuseţii cu viciul şi dependenţa.

0Likes
0Comments
401Views
AA

1. Cu toţii avem nevoie de un început, nu?

          Poate părea puţin curios, dar chiar am găsit un loc unde mă simt perfect! Am găsit locul de care partea învechită a sufletului meu s-a îndrăgostit nebuneşte. Aici, oamenii sunt combinaţia ideală între aura grecească şi autenticitatea anilor în care domnea Jazz-ul. Am văzut oameni care adorau sunetul cu privirea, îmbrăţişau muzica cu mintea şi-şi căptuşeau sufletul cu vocea. 

          Îmi aduc aminte cu greu nopţile în care colindam oraşul, dorind să mă izbească un parfum puternic, interesant, care să mă conducă pe-un val către un loc unde fiecare detaliu să se potrivească cu gusturile mele. Îmi doream să păşesc printre mese rotunde şi mici, la care stau bărbaţi aranjaţi lângă femei sofisticate, dar totuşi simple, toţi ameţiţi de vocile cântăreţelor. Vroiam minţi deschise, cu ochi critici, cu priviri scrutătoare, cu mâini seducătoare, cu gesturi menite să sugereze profunzimea simţămintelor. Vroiam anii în care Louis Armstrong trona cu a lui voce răguşită lângă fascinanta Ella Fitzgerald. Acolo mi-era locul...

           Ce frumos mi se pare ca acum, să stau frumos, rezemată de spătarul unui scaun de lemn, cu o pernuţă moale din catifea roşie sub fund, având o ţigară între degetele mâinii de pe masă. Cât de superbă mi se pare fusta colorată în nuanţe de corai şi verde, din voal, cu cămaşa transparentă bej. Cât de bine mă contopesc cu stilul acestui local... Aceasta este lumea mea! Paradisul meu cu pantofi oxford şi pălării atent lucrate, cu materiale uşoare pictate de culori când pale, când aprinse. Sunt atât de sigură că voi fi satisfăcută până la capăt de notele gingaşe ale pianului şi de vocea profundă a cântăreţei de pe scena micuţă. Totul este exact aşa cum îmi doream eu să fie! Fiecare părticică a fost făcută, parcă, pentru a-mi mângâia dorinţa, visul. Uşile din lemn, microfonul vechi, mesele lăcuite, covorul ţesut în culori vii, geamurile mari cu draperii grele, acelaşi roşu aprins, prăfuit. Aerul era o amestecătură de parfum scump, tutun stropit cu diverse esenţe, mâncare proaspăt făcută. Fiecare masă avea persoane pe ale căror chipuri se putea citi pasiunea vorbelor, ascuţişul cuvintelor, delicateţea comportamentului, profunzimea gândurilor şi o tentă uşoară de înşelătorie şi compromis. Le plăcea atmosfera pătată de abstract şi învechit! Ce atingeri subtile, dar importante între femei şi bărbaţi! Ce ochi expresivi, doritori, cu flăcări covârşitoare arzând nestingherite. Toate locurile fuseseră ocupate, mai puţin unul, în apropierea mea, care parcă-şi aştepta proprietarul, visătorul. 

          Uşile salonului s-au deschis, cântăreaţa şi-a îndreptat privirea către ele. Majordomul a intrat însoţit de un bărbat destul de interesant. Cântăreaţa a zâmbit, pentru o secundă a lăsat privirea în pământ, ruşinată, apoi a făcut cu mâna către tânărul domn. Acesta i-a zâmbit înapoi şi s-a aşezat la singura masă liberă, pe scaunul pe care majordomul l-a tras pentru el. S-a uitat în jur, a analizat doamnele, observându-mă şi pe mine cu atenţia unui om obişnuit cu clientela locului preferat. Am încercat un moment să-i susţin privirea, dar ochii săi erau un pic prea îndrăzneţi pentru puterea mea. M-am simţit oarecum jenată! Niciodată nu am întâlnit un om care să-mi pună privirea-n pământ, dar am luat un fum din ţigara aprinsă şi mi-am concentrat gândirea asupra melodiei cântată de orchestra micuţă a localului.

Join MovellasFind out what all the buzz is about. Join now to start sharing your creativity and passion
Loading ...